Hotline

„Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă atunci când eşti ocupat să îţi faci alte planuri.”

John Lennon

Oamenii se duc după droguri. Când găsim ceva care ne face să ne simţim... nu „altfel”, ci „aşa”, suntem în stare să îl vânăm neobosit, până ce-l vom fi prins. De fapt, drogul este acel „ceva” pe care îl vânăm permanent, dar pe care nu îl ajungem niciodată, pentru că este întotdeauna la numai o întindere de mână distanţă... şi încă puţin. Şi totuşi, nu despre drog în sine este vorba, ci despre „aşa”. Vânăm „aşa”-ul, însă avem impresia că ţinta este, de fapt, ceea ce ne provoacă starea repectivă. Dependenţa trebuie hrănită. Dependenţa este cea care ne ţine în viaţă şi cea care ne ucide. În fond şi la urma urmei, nu de viaţă murim, ci de moarte.

Cea care rămâne vie întotdeauna este obsesia şi nu, obsesia nu dispare! Se poate să avem impresia că ne-am descotorosit de ea, însă nu face decât să se mute în altă parte. Obsesia este un demon: posedă. Când este exorcizată dintr-un loc, nu face altceva decât să se mute într-un altul. Înlocuim, înlocuim, înlocuim. Dar de renunţat cu adevarat, nu renunţăm niciodată. Iluzia aleargă prin sânge, iluzia adapă şi tot ea însetează. Nimeni nu o vrea, însă cu toţii o căutăm. Nimeni nu are nevoie de ea şi, totuşi, fără ea, nimic nu se poate.

Nu există sinucidere! Există moartea obsesiei sau moartea prin obsesie. Rezultatul poartă numele fals al morţii prin decizie. Singura decizie, în acest caz, este cui acordăm victoria. Dar victoria nu aparţine nimănui şi niciodată nu rămâne a învingătorului.

Şi tu alergi după ceva. Şi tu ai obosit să cauţi. Şi tu ai găsit atâtea lucruri care seamănă cu „ceva”-ul tău, însă niciunul nu umple perfect gaura din sufletul tău. Hai, recunoaşte! Şi tu ai o obsesie. Şi tu ai o dependenţă. Fie că poartă numele unei femei sau al unui bărbat, al unui sport sau al unei trupe, al unei substanţe ilegale sau al unui şir de ecuaţii. Şi iubirea este o obsesie. Şi tu eşti obsesia cuiva. Şi tu eşti tot un drog sau un şir de ecuaţii. Nici tu nu vei fi prins şi, la rândul tău, nici tu nu vei prinde nimic. Ceea ce cauţi este, în orice caz, doar cursa, nu prada. Nu există premiu şi nu există concurenţi, dar tu alergi oricum fără oprire. Căci cursa în sine este „ceva”-ul care te face să te simţi „aşa”.

Nu judec şi nu condamn; şi eu fug obsesiv de şi după obsesiile mele. Aici nu există triumf sau eşec. Existaţi doar tu şi gaşca ta de demoni personali.

Morala:  Nu-i condamnaţi  pe dependenţii de droguri voi, bieţi îndrăgostiţi, căci dependenţa voastră doarme chiar în pat cu voi!