People

   Humans want to tame nature, they want the earth to stand still, so that no earthquake could happen, no flood could come, no volcano could ever erupt. They want to be absolute rulers of the Universe. They want no disease to touch them and no sorrow to cast shadows on their souls. Humans are too proud and expect for too much, they want too many things and never like to give anything back. They consider that being thankful is weakness or ignorance. Not thankful to deities or supreme ethereal beings, but thankful to nature, because it allows us to live on its territory, which we are trying to subdue and conquer and which we end up destroying. If I were Nature, I would not allow so much insolence from such tiny creatures!

Of Men And... Not So Much

I have recently tested a hypothesis of mine according to which men of all ages never  manage to overcome the mental age of 14. I tested on male subjects aged 18 to 80. The result of the study was that most of them don't even reach mental puberty and that the vast majority places itself in the 3rd grade, as they do have some basic numeracy skills, essential to playing video games and some geolocating skills, meaning that they can find their own way home with or without the use of a GPS. The extremely few ones who manage to reach the mental age of 18 are mostly victims of their own success, as being entitled to alcohol consumption, they often regress to the stage of toddlers. 

http://juniorjobs.ro/blog/2013/07/am-18-ani-si-nu-stiu-ce-vreau-sa-fiu/#more-1014

Repede, repede! Brigada de Voluntari recrutează!

   Aceasta este echipa în care lucrez de vreo 3 ani și de care tot nu reușesc să mă plictisesc:
    Brigada de Voluntari (vizionează filmulețul aici)

   Dacă îți face cu ochiul, grăbește-te, cât sunt calde locurile. Dau în scris că e o distracție cruntă! Mai multe detalii aici.

   Pentru că "B.D.V." vine de la "Bună Dispoziție Veșnic".

Die Hexe

     Era ceva diferit cu aerul de acolo. Noul oraș avea câte puțin din tot ce văzuse până atunci, însă nu semăna destul cu nimic din trecut. Se simțea izolată și deschisă către tot ce era in jurul ei, în siguranță și în pericol in același timp.

     Râul care curgea prin viața ei semăna putin cu râul care traversa orașul: era plin de plante care crescuseră pe fundul albiei și care atârnau neglijente, deranjate de o apă deloc adâncă. Era plin de tot ce adunase și crescuse până atunci în interiorul său, care acum era cu totul la suprafață: nimic ascuns, nimic tulbure. Arăta ciudat, intr-adevăr, dar extrem de interesant. Tot ce venea sub forma noului se aseza frumos in aval, continuând cursul lucrurilor. Nimic nu era forțat și nimic nu părea degeaba.

    Pe ce planetă ești atunci când ești cu capul in nori?

                                                                                     *

    Nu simțea nimic, însă vedea totul. Vedea clar, fără niciun nor de ceață, dar plutea undeva și nu vedea nicăieri pământul. Se vedea pe ea însăși din afară si vedea în viitor din ce în ce mai putin și mai rar. Începuse să își piardă vechile puteri, dar acum căpăta unele noi, cu care nu mai avusese de-a face până atunci. 

     Era ceva ciudat cu noile puteri. Pe de-o parte, erau teribil de înfricoșătoare. O speria numai gândul la ce ar fi putut să îi facă dacă s-ar fi întors împotriva ei; ar fi tras-o înspre pământ atat de brusc, încât până și inima i s-ar fi ciobit în câteva locuri. Erau niște puteri instabile si periculoase, oarecum asemănătoare mercurului prins într-un termometru. Da, despre asta era vorba! Noile ei puteri erau prinse într-un termometru. Cât timp temperatura era constantă și medie, totul era perfect. Atunci se simțea în perfectă siguranță, de neoprit și în stare de orice; atunci zâmbea cu tot sufletul și nu îi venea să creadă că încă mai poate. 

     Pe de altă parte, când temperatura creștea brusc, parcă totul se umplea cu un fum înecăcios, iar mercurul se umfla periculos, amenințând să distrugă termometrul și să se târască înspre ea pentru a o otrăvi. Era un foc în apropiere, pe care ea se simtea datoare să... nu să îl stingă, ci să îl facă să curgă, asa cum fac jonglerii cu poiurile. Cel mai frumos lucru pe care îl poți face cu focul este să îl faci să curgă. Nu să îl îngrădești ca într-o candelă, nu să îl adormi ca pe jăratic și nu să îl faci să șuiere, să pocnească și să se dezintegreze în aer pentru un biet moment de glorie de-ale lui  și unul de plăcere de-ale tale, așa cum faci cu artificiile. Tot ce trebuia să învețe era să facă flăcările să curgă în mod constant, iar rezultatul avea să fie ceva nemaivăzut. Ar fi putut să fie ceva viu, care stă tot timpul aproape de tine, dar care se mișcă liber prin aer, în toată splendoarea sa; ceva ce te încălzește fără să îți facă rău și care îți dă o lumină aparte, fără a te orbi.

     Prima regulă în caz de incendiu este să îți păstrezi calmul. Iată un lucru pe care știa să îl facă...

     

Alo?

    Eşti un alcoolic!
    Dependenţa ta -hai, spune repede, care e?- conţine 0% alcool, aşa-i? Asta înseamnă că îl conţine. Simţi lipsa alcoolului din dependenţa ta? Eşti perfect conştient că lipseşte cu desăvârşire fie şi un strop de alcool din dependenţa ta? Despre asta este şi vorba. Cine altcineva în afară de un alcoolic poate conştientiza atât de puternic lipsa alcoolului din realitatea sa personală?
    Exact cum am spus la început, eşti un alcoolic!

Briză

   Era prima ei plimbare de una singură prin parc de când începuseră toate acestea. Totul părea altfel. De obicei se plimba prin parc pentru că intra acolo cărând o greutate enormă în suflet şi încerca să scape de ea împrăştiind-o de-a lungul şi de-a latul parcului. Însă, de această dată, nu intrase acolo cărând nimic. Se simţea uşoară sau, mai bine zis, uşurată; era ciudat să treacă pe lângă toate locurile obişnuite, pe lângă locul în care îşi petrecea unele nopţi în aer liber atunci când nu voia să meargă acasă. Poate altădată s-ar fi simţit puţin vinovată pentru că trecea atât de nonşalant pe lângă tot, însă acum nu putea simţi asta.
   Ştii sentimentul pe care îl ai atunci când mergi pe stradă şi ai senzaţia că toată lumea se uită la tine? Îl ştii, nu? Ei bine, sentimentul pe care îl avea ea acum era acela că, în sfârşit, lumea încetase să se mai holbeze la ea. Tot mecanismul malefic se oprise.
   Clădiri vechi şi dărăpănate, cu geamuri murdare - asta lăsa acum în urmă. Geamuri murdare, ferestre prin care încerci atât de mult să priveşti, dar prin care nici nu pătrunde lumina soarelui. Mizerabile geamuri pe care, oricât ai încerca să le cureţi, nu le poţi face să reflecte nimic altceva decât mizerie. Sunt, în orice caz, nişte geamuri prăfuite. Nişte vechituri! Asta e tot ce lăsa în urmă... Acum se simţea ca atunci când încerci să te trezeşti, dar ceva te ţine în somn. Ba nu, invers, ca atunci când încerci să dormi şi ceva te ţine treaz. 
   Sau...? 

S-a dovedit stiintific... sau...?

Conform credintei care spune ca, daca nu ai pagina de Facebook, nu existi, oamenii au incercat sa demonstreze existenta lui Dumnezeu creandu-i o pagina dedicata pe site-ul mentionat. In your faces, atheists, you were wrong all along!  

Romana de azi, romana de... nevermind

Vând haine pentru bărbaţi casual. Cine e interesat să îmi scrie. 

P.S. Dacă nu sunteţi bărbaţi casual, nu vă obosiţi să îmi scrieţi! 

Tocuri... cui?

       Din ciclul „frustrări latente către rasa muierească” avem astăzi un nou capitol. Cred că, dacă o s-o mai ţin mult aşa, o pun de un roman în foileton. Descriptiv. Satiric. Aşadar, să purcedem!

      Unul dintre cele mai vechi accesorii (mai bine zis accesorii ale accesoriilor), şi când spun „vechi” mă refer la Egiptul Antic & co. , este tocul. Nu, nu ăla de scris, că intrăm la Orientul Îndepărtat, la discuţii intelectuale, boring, boring, boring... Sus-numitul toc, care astăzi este utilizat îndeosebi de femei, a avut iniţial un uz ceremonial, ulterior devenind mijlocul de identificare a pedestrienelor înveterate ale viaductelor romane (în vremurile noastre le-am numi simplu, curve - cu „v”, nu cu „b”, ca să evităm confuziile!). Caterina de Medici şi Christian Dior, împreună sau separat, în funcţie de cunoştinţele de istorie ale fiecăruia, au oferit conotaţii noi obiectului în cauză, inspirându-se nefericit de la Inchiziţie, respectiv de la nazişti şi instrumentele lor de tortură ingenioase. Nişte tipe mai deschise, probabil rude cu Marchizul de Sade, au considerat o idee foarte mişto să îşi petreacă viaţa de zi cu zi, cu zi, cu zi... pe picior mare. La propriu. Şi aşa a apărut moda tocurilor. It’s all about fashion, după cum spuneam într-un post mai vechi. And sex... And Freud, dacă tot suntem la capitolul ăsta. 

      Şi uite aşa, de la piţipoance la aristocrate sofisticate, mici şi îndesate sau înalte cât girafele, toate s-au dat jos din bananier şi s-au urcat pe tocuri. A nu se înţelege greşit: ÎMI PLAC TOCURILE! Nu îmi plac unele fiinţe care le utilizează grosolan. După umila mea părere, aşa cum ţi se dă permisul de conducere pentru categoriile A, B, C, D, E, ar trebui introdusă o nouă categorie: T. De la tocuri, bineînţeles. Nu glumesc. Consumul de tocuri nesupravegheat şi neinstruit dăunează grav sănătăţii tale şi mai ales a ochilor celor din jur! Examenul de obţinere a permisului în cauză ar trebui să includă câteva întrebări simple şi practice, de tip grilă, că se poartă. Ataşez model de examen dedesubt:

      Alegeţi varianta corectă:

      1. Care trebuie să fie poziţia corpului în timpul mersului pe tocuri?

          A. Asemănătoare fermierului care plantează şi anume napi.

          B. Genunchii drepţi şi, pe cât posibil, neîmprăştiaţi, spatele de asemenea, privirea înainte.

      2. Dacă eşti în trening, ce fel de tocuri sunt recomandate?

          A. Stiletto.

          B. NU.

      3. Cât de repede e bine să alergi după autobuz când eşti pe tocuri mai înalte decât un chihuahua?

          A. Cât te ţine.

          B. Din nou NU.

      Şi întrebarea mea favorită, pentru femei senzuale şi mai ales pentru departajare:

      4. Ce tocuri se poartă când mulgi vaca?

          A. Luis Vuitton.

          B. Depinde de vacă.

      Pentru necunoscători şi în special pentru necunoscătoare, recomand varianta B. Da, chiar peste tot. Dacă aveţi prietene care aleg în practică varianta greşită de răspuns, faceţi un bine societăţii şi ţării acesteia şi aşa triste şi recomandaţi-le o şcoală bună sau spuneţi-le că tocurile provoacă acnee. Dau scris că o să vă creadă.

      De asemenea, propun nişte intervale de vârstă la care tocurile să fie legale, pentru prevenirea piţipongelii infantile sau a fiţelor de mumii (ştiu că şi mama lui Ramses purta, dar lumea evoluează).

      Morala: Trăim în România şi asta ne excită tot timpul.